INFORMAȚII PRIVIND TRATAMENTUL URGENȚELOR
ȘI MĂSURILE DE PROTECȚIE ȘI PREVENȚIE ANTICONTAMINARE
UTILIZATE ÎN CLINICA PASTELDENT TIMIȘOARA
Se consideră urgență dentară atunci când pacientul suferă o durere acută, permanentă, sau intermitentă, de intensitate mare care NU cedează la medicație antialgică (medicamente împotriva durerii) și împiedică pacientul să desfășoare activitățile zilnice sau chiar somnul necesar pentru odihna fiziologică. De asemena sunt considerate urgențe infecțiile care au, de cele mai multe ori, drept cauză unul sau mai mulți dinți afectați. Acestea se manifestă cu umflarea gingiei, a feței (obraz, buză, ochi), cu imposibilitatea deschiderii normale a gurii, cu febră și durere, uneori cu mobilitate dentară, stare generală alterată. Tratarea urgențelor în clinica Pastel Dent poate avea loc în timpul programului de lucru, în zilele de Luni, Marți, Joi, între orele 10-18 și sâmbătă, între orele 9-14, sau în afara acestui program, în limita disponibilității fizice și psihice a personalului medical.Medicul coordonator, sau medicul dentist prezent în cabinet la momentul anunțării urgenței va decide dacă tratamentul de urgență poate fi efectuat în clinica noastră, sau trebuie trimis în altă instituție medicală. De asemenea acesta NU are obligativitatea de a trata urgențele anunțate în afara programului de lucru, dacă consideră că nu este apt pentru a o face în condiții bune. Medicul sau medicii disponibili în cabinet nu vor întrerupe tratamentele aflate în curs de desfășurare pentru a se ocupa de urgență, decât dacă aceasta pune în pericol viața pacientului, sau durerea acestuia este insuportabilă ! Tratarea urgențelor în timpul programului de lucru, printre programările existente provoacă, de cele mai multe ori, decalarea sau chiar anularea unor programări, cu depășirea orelor de program normal alocate activității personalului medical, ceea ce presupune plătirea de ore suplimentare personalului medical, lucru perfect normal și necesar, pentru că nimeni nu trebuie să stea la locul de muncă peste program gratis! De aceea pacienții care solicită tratamente de urgență în timpul programului vor achita o taxă de urgență de 20 euro, contravaloarea în lei, pe lângă costul consultației primare sau secundare și a tratamentului efectuat ! Tratarea urgențelor în afara orelor de program, care necesită deplasarea expresă a personalului medical, se vor taxa cu suma de 100 euro, echivalentul în lei, aici fiind inclusă atât deplasarea personalului medical, consultația, anestezia și tratamentul de urgență care are rolul de a înlătura cauza care provoacă suferința acută a pacientului, tratamentul final urmând a fi executat în una sau mai multe ședințe de tratament programate în prealabil.
Măsuri de protecție anticontaminare
Înainte de a intra în cabinet vă invităm să folosiți dispenserul montat în cadrul ușii pentru dezinfecția mâinilor, așteptați timp de 1 minut și apoi puneți mâna pe clanță pentru a deschide ușa. La intrare în cabinet veți fi ”întâmpinat” de un covoraș albastru pe podea, pe care veți pășii cu încredere, acesta fiind dotat cu un adeziv special cu proprietăți dezinfectante și de reținere a prafului și altor impurițăți de pe talpa încălțămintelor dv. În sala de așteptare beneficiați de asemenea și de botoșei pe care indicăm sa-i folosiți atunci cand afară este noroi sau zăpadă. La intrarea în sala de tratamente personalul clinici vă va echipa cu o bonetă și un halat de protecție, iar asistenta va efectua o dezinfecție externă pentru tegumentele feței. Acum tratamentul stomatologic poate începe !
Pentru protecția dv și a personalului medical, după fiecare sedință de tratament, scaunul dentar, toate intrumentele și dispozitivele medicale folosite, altele decăt cele de unică folosință, se vor dezinfecta temeinic cu substanțe dezinfectante și șervețele speciale impregnate cu dezinfectant, iar între ședințele de tratament, periodic, timp de 10-15minute, vom porni lămpile UV pentru dezinfecția suplimentară a suprafețelor și a aerului. La final de zi intrumentarul utilizat pentru fiecare pacient va fi curațat și pregătit pentru STERILIZARE în cuptoare speciale tip autoclav și cuptoare cu aer cald uscat (Pupinel). Pe parcursul întregii zile de tratament funcționează un purificator de aer performant, dotat cu cu filtru antibacterian și lampa UV, purificator care funcționează permanent, pentru o calitate a aerului cat mai bună !!!
Noi punem siguranța dumneavoastră și calitatea tratamentelor medicale ca prioritate principală !!!